Cui nu îi plac chifteluțele?Astăzi propun varianta chifteluțelor cu mozzarella !
Ingrediente:
- 150 gr miez de pâine
- 200 gr mozzarella
- 150 gr parmezan
- 3 oua
- făină
- sare
- ulei
Punem într-un robot de bucătărie miezul de pâine tăiat cuburi mici,mozzarella scursă de apa de conservare,spălată si ruptă in bucăti mici,parmezanul dat prin răzătoare,ouăle si sare după gust (făcându-se atenție că și parmezanul este sărat).
Mixăm totul foarte bine până obținem o compoziție ce poate fi modelată cu mâinile.
Într-un bol punem făina .Facem biluțe din compoziția cu mozzarella ( mie mi-au ieșit în jur de 30 bucăți) pe care le trecem prin făină.
Punem la foc potrivit o tigaie plină cu ulei .Când uleiul s-a încins prăjim chifteluțele pâna se rumenesc frumos.
Se scot pe un șervet de hârtie pentru a elimina excesul de ulei .
Sunt foarte bune atît calde cât și reci!
POFTĂ BUNĂ !!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu